Wednesday, February 26, 2020

Vise

Visul multora este o casa și o bucata de pământ. L am urmat și eu, deși visul meu este ca totul sa nu se schimbe. Urăsc schimbarea și schimbarea altora. 
Vreau sa bat la ușă prietenilor de familie și să-mi răspundă acele persoane tinere de atunci, pline de viata și speranțe pentru noi. 
Visele lor despre noi au devenit realitate dar visele mele erau ca ei sa rămână mereu tineri și acolo.
Visul meu era un apartament lângă toți cunoscuții din copilărie, vecini, rude. 
Azi ei au plecat, murit, îmbătrânit. 
Totul se schimbă și devin mai axios pe zi ce trece. 
Îmbătrânim și totul se schimbă 

Saturday, February 22, 2020

Colegiul Psihologilor din România

In sfârșit minunea s-a produs.
După 3 ani de amânări, mi am depus dosarul la COPSI (denumirea comunista sau semi comunistă)
Un organism prins în lupte de putere, cam ca tot ce mișcă in Romania. 
Nu vreau sa pierd trenul înainte de schimbarea legislației, deși colegiul se mișcă la fel ca mine. GREU ȘI ÎNCET 
Deși nu vreau sa profesez în acest moment, vreau sa fie
"Lasă mama sa fie acolo, nu se știe când avem nevoie"
Dacă vrei sa ajuți oamenii exista mereu opțiunea de "consilier dezvoltare personala" și ai scăpat de colegiu.
Dar..... ani de comunism au trecut peste noi (adică pana prin 2010) și hârtia oficiala încă ne fascinează. Avem nevoie de confirmare.
Sa vina colegiul cu hârtia de un galben oribil pentru a ne confirma valoarea. 
Trista hârtie pentru care plătim și tot plătim, la un colegiu care acum ne ofera o hârtie și nimic mai mult.
Nu vreau hârtia dar îmi doresc hârtia. Undeva în adâncul sufletului sper sa ies din lumea mea și sa ajut oamenii. 
Știu ca pot dar a dispărut puterea, răbdarea și energia. 
O fi plecat odată cu tinerețea mea? 

In sfârșit un pas făcut pentru mine și doar pentru mine, chiar dacă a fost pentru o hârtie pe care nu intenționez sa o folosesc. 

Când am ieșit pe ușa colegiului mult blamat, m am simțit ușurat. După 3 ani de amânări am făcut ceva exclusiv pentru mine. A fost printre puținele întâmplări cu care am vrut sa ma laud.
Cum sa explici ce lucru măreț este sa faci ceva pentru tine, sa treci peste tot disconfortul vizitei la o instituție de utilitate publică? Pentru majoritatea se întâmplă zilnic, pentru mine doar uneori. 

Mulțumesc doamnei de la CPR București care a zâmbit când a înregistrat dosarul meu, în timp ce viitorii psihologi vociferau pe hol din motive de coadă prea mare. 

Vechi inceput

In fiecare zi din viata mea am spus ca "de mâine"
De mâine voi munci mai puțin și îmi voi suna părinții mai des
De mâine voi manca mai sănătos 
De mâine voi avea grija de mine
De mâine.... 
"De mâine" a devenit azi și a devenit ieri 
Intru pe Facebook și vad ca "de mâine" a trecut 20 de ani. Vad fetele îmbătrânite ale prietenilor, grijile au devenit zeci de riduri adânci. Nu mai suntem noi, suntem grijile noastre și lupta pentru a avea cât mai mult sau a oferi cât mai mult. 
Unde a dispărut "eu nu voi fi asa"
Cum am ajuns fotocopie a ceea ce spuneam ca nu vom fi?
Ma uit în oglinda și nu ma recunosc. Unde este copilul care credeam ca încă sunt? Unde au dispărut restul copiilor? Nu am apucat să-i fac prietenii mei și îmi este dor de ei. 
Am sperat să-i fac prietenii mei dar niciodată nu am îndrăznit. Acum totul pare prea târziu. 

Bun venit pe noul meu jurnal online. 
Fresh start, new name 🥺